Sa-mi spui, dac-ai plecat putin ’naintea mea,
Cand inima mi-e grea si calea mi-e umbrita,
Al candelei ulei cand poate-mi va scadea,
Sa-mi fie viata mea de-a ta calauzita.
Sa-mi spui cum a fost Domnul cu tine in furtuna,
Cand smulsi au fost copacii batrani din radacini,
Cum in cutremur greu ati fost tot impreuna,
Si El te-a dus pe brate prin vaile cu spini.
O! Prietene, sa-mi spui, chiar daca nu-ti vad fata,
Cum tu ai alergat pe cale, hotarat,
Caci intre noi sunt nori si ma cuprinde ceata
Si nu pot sa vad slava, s-aud al Lui Cuvant.
Dar daca-mi amintesti ca El te-a auzit
Atunci cand, ostenit, in rugi ai suspinat,
Si te-a salvat cand greu pacatul te-a umbrit,
Voi fi, pe calea mea, de tine-nviorat.