Mi-e mila de predicatorul caruia ii este teama de adunarea sa, sau de superiorii lui din denominatia sa.
Poate ca sunt putin anormal la acest capitol, dar nu am experimentat niciodata nici macar un spasm de teama fata de superiorii mei; si rareori sunt constient de mine in fata unei adunari.
Timp de treizeci si unu de ani cat am fost pastor in Chicago, am stat cu o bata in fata amvonului. Nimeni nu predica de la acel amvon, daca nu stiam ca era vrednic sa predice, din punct de vedere moral si doctrinar.
Singurul fel de trezire de care sunt interesat catusi de putin este acel fel de trezire care ii va face pe oameni sa se cutremure cu extaz in prezenta Domnului Isus Hristos.
Ceea ce predic eu, incercand sa starnesc in Biserica lui Isus Hristos, este o redescoperire a frumusetii Mantuitorului, astfel incat sa putem incepe sa-L iubim din nou cu intensitatea dragostei pe care parintii noistrii au experimentat-o.
As vrea sa vad undeva sau sa redescopar inca o data inainte de a muri slava frumusetii lui Isus pe care nu au cunoscut-o acei oameni.
In urma cu cativa ani, Dumnezeu mi-a dat o sula ascutita si mi-a spus: „Acum, fiule, printre celelalte indatoriri ale tale, una va fi sa intepi toate eurile umflate pe care le vezi. Du-te si infinge o sula in ele”. Si de atunci au fost mai multe bubuituri si sasaituri in lucrarea mea in timp ce aerul a iesit din euri. Oamenii ma urasc din cauza aceasta, dar eu ii iubesc pentru privilegiul de a-i reduce la marimea lor, pentru ca, daca este ceva ce noi ar trebui sa punem in randuiala, atunci acest lucru ar fi sa vedem cat de mici suntem.
Sunt sigur ca daca noi toti L-am vedea pe Dumnezeu mai mare, am vedea oamenii mai mici. Aceasta este ziua maririi personalitatilor istete si, pe masura ce marim oamenii, Il micsoram pe Dumnezeu.
Daca Dumnezeu nu este cel mai mare lucru din lume pentru tine, toate vorbele tale nu ma vor impresiona niciodata.
