Nu știm împrejurarea în care se aflau, dar auzindu-L și văzându-L pe Isus cum se ruga, cu totul deosebit de ceea ce știau ei, unul dintre ucenici I-a zis: „Doamne, învață-ne să ne rugăm“ (Luca 11:1). Cererea lor exprimă, nu numai nevoia lor de a se ruga altfel de cum erau obișnuiți și de cum îi vedeau pe farisei, cărora le plăcea să se roage, ci și faptul că au uitat cu totul învățăturile despre rugăciune din predica de pe Muntele Fericirilor (Matei 6:5-13). Ca Învățătorul venit de la Dumnezeu și învățând pe oameni cu putere dumnezeiască, nu precum cărturarii lor, El știa tot ce au nevoie ucenicii și, între multe lucruri de la Dumnezeu, îi învățase și despre rugăciune. Dar ei, cum se întâmplă adesea, ori nu fuseseră atenți, ori au uitat, ori considerau că acele lucruri erau spuse pentru mulțimi nu și pentru ei, neavând urechi care ascultă, ci urechi de trecere care lăsau să treacă la ceilalțiceea ce auzeau. Este posibil și ca învățătura despre rugăciune pe care le-o spusese să fi fost mai puțin interesantă sau atractivă, iar acum nevoia lor de a ști cum să se roage este stârnită chiar de rugăciunea deosebită a lui Isus, vie, puternică, așa cum nu mai auziseră și așa doreau ei să se roage. Un exemplu viu și puternic avea mai multă putere asupra lor. Domnul, prin exemplul Lui, are mai multă autoritate decât Învățătorul: „Eu v-am dat un exemplu, pentru ca, așa cum am făcut Eu, să faceți și voi“ (Ioan 13:15).
Ce spusese deja, Isus mulțimilor despre rugăciune, întâi, câteva învățături practice și apoi modelul de rugăciune „Tatăl nostru“.
Ion Socoteanu
