Cand citim istoria eroilor din Evrei 11, aflam ca toti au fost oameni ca noi, la fel de obisnuiti, la fel de supusi greselilor si slabiciunilor. Cel care a vazut focul aprinzandu-i jerfa de pe altar a fost un mincinos, iar cel care a despicat Marea Rosie in douapurta in suflet povara unei crime. Femeia salvata din prabusirea unei cetati era prostituata, iar cel care a ucis ursi si lei cu mainile goale si pe un urias inspaimantator doar cu o prastie si o piatra a comis adulter, a mintit si a ucis. Cel in jururl caruia erau asezate multimi de bolnavi, incat macar umbra lui sa treaca peste ele pentru a fi vindecate, s-a lepadat de Cristos, blesatemandu-se ca nu L-a cunoscut niciodata.
Cum au ajuns acestia eroi? Prin ce s-au deosebit de semenii lor? Autorul Epistolei catre evrei raspunde: prin credinta. Toti eroii Bibliei au fost oameni cat se poate de obisnuiti, dar s-au remarcat datorita credintei lor neobisnuite. Dupa toate standardele omenesti, niciunul dintre ei nu s-ar fi calificat sa faca parte din vreo lista de eroi. Dar, cu toate acestea, ei sunt super-eroii lui Dumnezeu, gigantii ce si-au trait vremelnicia intr-o lume a pigmeilor, oameni care au facut ca pamantul sa fie un loc mai bun, doar pentru ca ei au trait o vreme pe el.
Un lucru este cert: eroii nu s-au nascut eroi, ci au devenit eroi in urma exercitarii credintei lor. Urmandu-le exemplul, te invit sa-mi fi partener in cea mai uimitoare aventura a vietii noastre: extraordinara aventura a credintei. Si tu poti fi un erou al credintei!
Bebe Ciausu este pastorul Bisericii Baptiste Harul din Ineu, Arad, si autorul mai multor carti: Chemare la caracter in vremuri de compromis, Romanta Rascumpararii, Domnia lui Cristos in viata credinciosului, Drumul spre casa, Centralitatea lui Cristos, Voi canta doar despre Isus (vol I si II), care este scrisa impreuna cu sotia sa, Bianca.