Cartea Noi întâmplări din Vechiul Testament îi provoacă pe copii, prin texte scurte și activități felurite – să numere, să găsească drumul prin labirinturi încurcate, să descopere diferențele dintre ilustrații similare, să coloreze, să observe, să completeze, să deseneze etc. – să se familiarizeze cu unele dintre cele mai cunoscute personaje din Vechiul Testament, învățând din istoriile acestora lecții importante despre Dumnezeu. Eroii biblici ale căror experiențe de viață și credință sunt explorate sub formă de joc sunt: Avraam și Sara, Iosif, Moise, Samson, David, Ilie și Estera. Activitățile propuse sunt diverse și pun la încercare spiritul de observație și atenția copiilor.
Cartea prilejuiește ore întregi de distracție și le oferă copiilor și părinților (sau bunicilor, sau instructorilor) ocazia de a sta de vorbă despre experiențele spirituale ale oamenilor din Biblie și de a descoperi felul în care, în mod similar, Dumnezeu poate fi prezent și activ în viața noastră, a celor de azi.