Prietenii lui Seymour

Un bătrân singuratic își duce zilele de azi pe mâine în biata lui căsuță părăginită. Cei din partea locului, socotindu-l sărac cu duhul, râd de el și-l poreclesc în fel și chip. Dar sărmanul Seymour are niște prieteni deosebiți, gata să-i aducă și astăzi un strop de bucurie; ba chiar mai mult de-atât…

În casa cea dărăpănată din vârful măgurii trăiește de multă vreme un biet bătrân singuratic, ce se leagănă în balansoar cât e ziulica de lungă. Știe, sărmanul, că nu-i ca ceilalți; „n-nu prea mă du-duce capuʼ…” șoptește adesea amărât, legănându-se mereu. Oamenii locului îl batjocoresc și-l poreclesc în fel și chip, dar azi… ceva minunat e pe cale să se întâmple! Bătrânul o simte din creștet până-n tălpi, așa că se ridică numaidecât și grăbește spre o casă mare și albă, unde-l așteaptă câțiva prieteni buni, care i-au pregătit un strop de bucurie…