Neil T. Anderson este profesor de teologie, dar are si vasta experienta in consiliere spirituala. Este autor a peste cincizeci de carti, dintre care cateva au devenit clasice. Una dintre acestea este tocmai cartea de fata. Fara a ridica mari pretentii stilistice, folosind un limbaj simplu si percutant, autorul transforma discursul teologic intr-o invitatie eleganta. Invitatia consta in reconsiderarea identitatii noastre de crestini prin prisma personajului central de la care ne revendicam credinta – Isus Hristos – Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu.
Sfanta Evanghelie ne promite eliberarea in urma cunoasterii adevarului. In virtutea chemarii care ni s-a facut, suntem invitati la o viata de biruinta. Iar pentru a o trai astfel, autorul ne propune cativa pasi aparent simpli: eliberare de sub puterile trecutului, impotrivire in fata invaziei spirituale negative si descoperire a adevaratei noastre identitati in Hristos.
Aceasta noua editie, revizuita si adaptata cerintelor publicului contemporan, este vitala oricarui crestin care tanjeste dupa schimbare, cresterea spirituala si o viata biruitoare.