TOP 10 cărți memorabile

Autor

Dana Mercioniu

Data

15th Apr 2024

Timp de citire

7 minute

Dana Mercioniu

Dana Mercioniu este soție și mamă a doi copii. A fost profesor de limba română la Colegiul Național „Grigore Moisil”, a lucrat ca redactor la Editura Corint, iar de mai bine de zece ani este implicată în media creștină din România, printre altele coordonând proiectul „Aventuri în lumea Bibliei”. În prezent face parte din echipa Cross One Radio și dorește să transmită adevărurile creștine într-o formă cât mai relevantă pentru ascultători.

Sunt cărți pe care le uiți imediat după ce le-ai terminat de citit, chiar dacă pe moment te-au cucerit sau te-au amuzat. Sunt însă altele care ți se înșurubează în minte și ani de zile ești urmărit de câte o idee pe care ai citit-o în ele. Despre astfel de cărți memorabile aș vrea să scriu în următoarele rânduri. Iată care este pentru mine top 10 al cărților de impact:

Disciplinele spirituale, Richard Foster

Am citit cartea asta în primii mei ani de formare și m-a ajutat să înțeleg cum se trăiește viața creștină la nivelul cel mai practic. Am citit despre discipline noi pentru mine ca solitudinea, slujirea sau sărbătoarea și le-am aprofundat pe cele cunoscute ca rugăciunea și studierea Bibliei. Îmi amintesc și acum că un mod de a-i sluji pe alții este să țin la reputația lor.

Taina căsătoriei, Mike Mason

Cele mai multe cărți pe care le-am citit despre căsătorie mi-au livrat sfaturi practice pentru viața de cuplu, dar cartea asta cuprinde o filosofie a vieții de familie, adevărurile fundamentale la care te întorci când treci printr-o criză. Citind această carte, am pășit în viața de familie ca-ntr-o catedrală, știind că locul pe care calc este sfânt.

Păstorind o inimă de copil, Ted Tripp

Este cartea mea fundamentală în ce privește parentingul. Am citit-o înainte de nașterea primului meu copil și recitind-o mai târziu, am găsit că în unele detalii poate părea prea rigidă, dar ideile centrale ale cărții – că noi, părinții, trebuie să ne adresăm inimii copilului, și nu comportamentului, că orice greșeală a părintelui sau a copilului poate fi convertită într-un prilej de reafirmare a evangheliei – mi-au fost foarte utile în nenumărate conversații cu copiii mei sau cu alți părinți

Iisus, un profil biografic, Armand Puig

O carte foarte documentată, pe care am citit-o și subliniat-o în timp ce lucram la două dintre proiectele mele de suflet, Aventuri în lumea Bibliei – Pe urmele lui Isus și Dialoguri despre Isus. Venind dintr-o altă tradiție creștină, cea catolică, autorul mi-a dat o perspectivă nouă asupra lucrurilor. O carte cu informații ample despre contextul primului secol, dar care pune toate reflectoarele pe fascinanta personalitate a Domnului Isus Hristos.

Trilogia ucenicului, James Bryan Smith

Am citit pe nerăsuflate cele trei cărți într-o vară, pe când eram în concediu, și mi-au plăcut atât de mult, încât am vorbit despre ele cu mulți prieteni și chiar mi-am propus să le recitesc cu carnețelul și pixul în mână (ceea ce am reușit doar în parte). Pe scurt, cărțile trilogiei vorbesc despre Dumnezeul nostru bun și frumos, despre viața cea bună și frumoasă (adică cea trăită după principiile lui Isus) și despre comunitatea cea bună și frumoasă (adică Biserica). Pe lângă zicerile memorabile, m-a impresionat faptul că fiecare capitol era introdus de o poveste din viața lui James Bryan Smith, dovadă că această trilogie s-a născut din frământările și trăirile cu Dumnezeu ale autorului ei.

Minciuni pe care le cred femeile, Nancy DeMoss

Un jurnal imaginar al Evei post-cădere, o incursiune în sufletul feminin, care pune în lumină vulnerabilitatea femeilor în fața pericolului de a fi înșelate prin minciuni. Autoarea se adresează minții și sufletului și cu talentul ei de jurnalist găsește cele mai memorabile exprimări ale unor adevăruri profunde. După fiecare capitol îi dădeam dreptate și eram uimită de precizia cu care surprinde mecanismele subtile ale înșelăciunii.

Evanghelia pentru viața reală, Jerry Bridges

Cartea aduce o înțelegere profundă cu privire la condiția omului de ființă pierdută și la implicațiile jertfei lui Isus. Cu toate că pentru mine cartea a venit cam târziu, după ce lucrurile legate de mântuire au fost clarificate, tot am avut niște „aha-uri” și m-am bucurat enorm că, în urma recomandării acestei cărți, o persoană interesată de viața spirituală a putut înțelege evanghelia.

Înțelegând oamenii, Larry Crabb

A fost prima carte citită din sfera consilierii creștine. O carte fundamentală, pentru toți cei care vor să se înțeleagă pe ei înșiși și pe ceilalți în lumina evangheliei. A fost atât de densă, încât am citit-o cu pixul și carnetul în mână și îmi place din când în când să recitesc ce-am scris atunci. Cu o inteligență ascuțită, autorul analizează procesele psihicului uman: rațiunea, emoțiile, voința și ne arată cum au fost ele afectate de păcat și cum pot fi răscumpărate de Hristos.

Conștiința pe cale de dispariție, John MacArthur

O oglindă în care am putut privi cu luciditate starea societății contemporane, în care noțiunea de „păcat” este din ce în ce mai estompată. Chiar dacă nu e o lectură plăcută sau ușoară, am nevoie de astfel de cărți care să îmi țină trează conștiința. Am nevoie de teologia curată și de mintea clară a unui autor de talia lui John MacArthur, ca să înțeleg din perspectivă biblică vremurile pe care le trăiesc.

Familia tehno-inteligentă, Andy Crouch

O carte foarte onestă despre lupta noastră cea de toate zilele cu tehnologia, care m-a cucerit de la prima răsfoire. Autorul face mai mult decât să se plângă de faptul că ecranele ne-a invadat viața de familie. Aduce informații de impact, statistici, grafice, sfaturi foooarte practice și provocări de urmat, împreună cu un jurnal al reușitelor și eșecurilor din familia autorului în ce privește relația cu tehnologia.

Postări recente
Noi perspective

15th Apr 2024

Noi perspective

8 min de citit Sunt fiică de Rege, dată cu împrumut unor părinți credincioși care m-au primit c
Citește articolul
De mână cu Dumnezeu - John D. Hannah

15th Apr 2024

De mână cu Dumnezeu - John D. Hannah

7 min de citit Despre autor Sunt Anastasia Ilie, am 30 de ani și sunt avocat în orașul Buz
Citește articolul
TOP 10 cărți memorabile

15th Apr 2024

TOP 10 cărți memorabile

Dana Mercioniu Dana Mercioniu este soție și mamă a doi copii. A fo
Citește articolul
Vrei să aflii mai multe detalii?

Vezi toate articolele și postările noastre.

Îți mai recomandăm și

Articole similare