A crede nu însemnă a fi credul. Chiar dacă credința și rațiunea sunt lucruri diferite, ele nu se exclud una pe alta, ci se completeaza. În baza argumentelor logice, omul raționează și ajunge să decidă ce va crede. Raționamentul pe bază de argumente te duce până la un loc, în oricare din cele două direcții, dar încă nu ai ajuns la certitudine; doar presupui. Aici intervine credința. Ai nevoie de credință, fie că accepți idea că există Dumnezeu și că ce spune El este adevărat, fie că inclini spre ideea că nu există Dumnezeu și adopți argumentele ateilor care te conving să crezi că nu există Dumnezeu.
Domnul Isus, în relatarea despre bogatul nemilostiv și săracul Lazăr, din Luca 16, puncteaza un principiu important despre credința în Dumnezeu: Cine vrea să creadă, are la dispoziție informații și dovezi (Au pe Moise și pe proroci, să asculte de ei...); iar cine nu vrea să creadă, nu va crede, orice dovezi supranaturale i-ar oferi (nu vor crede nici chiar dacă va învia cineva din morți).
De ce cred în Dumnezeu?
- pentru că mi s-a dat șansa să am informații
- pentru că mă obligă creația
- pentru că mă obligă conștiința
- pentru că am vazut ce oferă lumea
- pentru că am văzut ce oferă Dumnezeu prin copiii Lui
- pentru că am înțeles dragostea lui Dumnezeu manifestată față de mine în Isus Hristos
- pentru că atunci când am strigat după ajutor El mi-a răspuns
- pentru că am văzut minunea numită Israel
- pentru că am văzut cum lucrează Biblia în inimile noastre
- pentru că am văzut cum am fost binecuvântat de Dumnezeu.
