Biblia ne prezintă un tablou foarte întunecat în ceea ce privește omul, iar dacă suntem sinceri cu noi înșine, va trebui să recunoaștem că tabloul este real.
Omul este păcătos. El este în această condiție încă de la naștere. El este „stricat încă din pântecele mamei.” De îndată ce se naște, apucă pe o cale greșită, mințind (Psalm 58:3). În copilărie nu este nevoie să fie învățat să facă răul, el face asta în mod natural. Dar atâta timp cât trăiește trebuie învățat să facă binele (Proverbe 22:15).
Este un păcătos prin natură și prin practică (Romani 3:23). Ceea ce este în el însuși și ceea ce a făcut e deopotrivă păcătos. Iar ceea ce este în el însuși este cu mult mai rău decât orice a făcut vreodată. În interiorul lui locuiește o mină a corupției, un iad al imoralității, o mocirlă de păcat…
Omul merită cu adevărat să ajungă în iad. Nu există un singur lucru în el care ar putea provoca mila sau dragostea lui Dumnezeu. Nu există niciun motiv pentru care Dumnezeu ar trebui să-l binecuvinteze. El este murdar și merită doar pedeapsa. Totuși, Dumnezeu L-a trimis pe singurul Lui Fiu ca să moară ca Înlocuitor pentru oamenii păcătoși. Acesta este harul.
Ar trebui ca fiecare dintre noi să exclame:
„Cine sunt eu, ca Domnul meu
S-accepte chinul și moartea de dragul meu?”
