"Ea era acolo. Ah, parca trecusera ani de cand nu o mai vazuse. Se opri o clipa inainte sa inainteze si se uita la ea. Statea la fereasta dinspre vest a camerei, aparent privind apusul iernatic, rosu. Desi era dupa-amiaza, ea inca purta o rochie de zi, lunga, alba, ia parul ei auriu era neimpletit si-i cadea peste umeri. Soarele ce apunea, stralucind cu toata puterea asupra ei, i lumina liniile frumosului ei cap si a siluetei gratioase. Asa cum statea ea acolo, ca o zana, era o imagine incantatoare. Ismael inainta incet spre ea si se opri in spatele ei. Si apoi, in timp ce o privea, el vazu pentru prima oara cat de mult se schimbase. Si ce trista schimbare."
