Suferinţele neiertate sunt ca nişte pietre aruncate într-un lac liniştit ce stârnesc valuri şi vârtejuri, tulburând oglinda apei. Dacă suferinţele se acumulează într-o perioadă scurtă de timp, apa liniştită a existenţei noastre devine o mare înspumată de disperare.
Chiar dacă iertarea este idealul multora, trebuie să ne punem şi întrebări practice despre iertare:
- Poate iertarea să vindece rănile provocate?
- Poate restabili relaţiile deteriorate?
- Poate o viaţă trăită în spiritul iertării să transforme cultura noastră?
- Dacă iertarea poate fi o sursă a tămăduirii, cum anume iertăm?
Cei mai mulţi oameni îşi doresc uneori să ierte pe cineva care i-a rănit, dar nu ştiu cum s-o facă.
Iertând, avem o nouă motivaţie să reconstruim relaţia de înţelegere şi încredere cu cei care ne-au rănit. Când iertăm, acţionăm în speranţa că relaţia va fi „vindecată" într-o zi.
Cu referire la imaginea de pe coperta:
Repararea cu scoabe metalice, înrudită cu kintsugi, tratează accidentul sau spargerea unor obiecte de porţelan sau ceramică, nu ascunzând rana şi durerea, ci arătând că ele pot fi tratate. Iertarea cere muncă, dăruire, dar aduce şi remediere. Şi iertarea îl întăreşte pe cel care se străduieşte să ierte.
Michael E. McCullough (PhD), psiholog şi cercetător în psihologia experimentală, la University of California, San Diego, a făcut cercetări de pionierat în iertare, gratitudine, comportament prosocial şi în moralitate.
Steven J. Sandage (PhD), profesor de psihologie la Boston University, a cercetat şi a publicat lucrări de cercetare despre iertare, smerenie, spiritualitate, psihologia religiei, competenţe interculturale, narcisism ş.a.
Everett L. Worthington, Jr. (PhD), profesor de psihologie la Virginia Commonwealth University, a studiat iertarea şi a făcut cercetări despre ea încă din 1980. A publicat multe articole şi cărţi despre iertare, căsătorie şi familie, psihoterapie şi virtute.
