Până când, Doamne?
Fie acesta strigătul neîncetat al inimilor noastre, în timp ce înaintăm spre odihna și slava care ne stau înainte. „Timpul e scurt” și veșnicia, cu toate realitățile ei divine și glorioase, este aproape. Fie ca să trăim în această lumină. Fie ca să fim întotdeauna în stare ca, prin ochii credinței, să vedem strălucirea dimineții milenare – dimineața fără nori – radiind pe dealurile din depărtare.
Totul arată spre aceasta; orice eveniment care se petrece, orice voce care atinge urechea, vorbește despre iminenta apropiere a împărăției; marea și valurile se pot auzi mugind – națiunile sunt zguduite, tronurile răsturnate; toate aceste lucruri sunt o voce pentru urechea circumcisă și vocea spune
„Privește sus!”.
Cei care au primit Duhul Sfânt au primit arvuna moștenirii viitoare, iar arvuna, după cum știm, este parte a lucrurilor care vor fi primite. Ei au fost pe munte; și – deși norul poate că i-a acoperit și pe ei – deși trebuiau să coboare și ei de pe munte pentru a înfrunta încercările și necazurile de jos – totuși au gustat în avans din bucuria și binecuvântarea care este a lor pentru totdeauna; și ei pot să-I mulțumească, neprefăcuți, lui Dumnezeu, în timpul călătoriei lor de zi cu zi, că speranțele lor nu sunt mărginite de orizontul întunecat al acestei lumi, căci ei au o casă dincolo de toate acestea.
