Studii din Evanghelia după Ioan capitolul 17.
Doar cu câteva ore înainte de a fi trădat și arestat, Domnul Isus a înălțat această măreață rugăciune de Mare Preot - unul din cele mai intime momente dintre Hristos și Tatăl Lui, care au fost înregistrate în Scripturi. Ioan 17 a fost o mare încurajare pentru creștinii de-a lugul secolelor, deoarece aici este afirmată cu putere siguranța mântuirii noastre în El.
În felul lui specific, expunând verset cu verset cuvintele Domnului Isus, predicatorul Martyn Lloyd-Jones, așează înaintea noastră bogățiile, adâncimile, minunile și, bineînțeles, siguranța planului lui Dumnezeu de mântuire.
În acest prim volum găsim o expunere a primelor 5 versete din această rugăciune în care ni se vorbește despre Mântuirea noastră care are originea în Marele Sfat din Sfânta Trinitate, atunci când Tatăl L-a însărcinat pe Fiul să săvârșească această lucrare pentru noi. Totodată, vedem aici desfășurat înaintea ochilor noștri întregul plan de mântuire, de la un capăt la altul. Lloyd-Jones ne spune că motivul pentru care creștinii nu sunt plini de bucurie și siguri de acceptarea și bunăvoința lui Dumnezeu este că nu se străduiesc să vadă întregul plan și că se ocupă doar de anumite aspecte particulare ale mântuirii.
Fragmente sugestive
Rugăciunea este cea mai înaltă realizare a unui sfânt. Nu înseamnă doar „să-ți spui rugăciunea” – apropo, ce expresie oribilă – oamenii vorbesc despre „a spune o rugăciune”, însă asta e foarte diferit de te ruga.
Suntem așa de subiectivi, suntem așa de interesați de beneficii particulare, mult prea rar ne dăm înapoi ca să privim întreaga întindere măreață a planului de mântuire.
În Scripturi există anumite doctrine prezentate destul de clar, dar apoi ne lovim de ceva ce nu putem încadra prea bine în tiparul nostru doctrinar, iar în punctul acesta există pericolul de a ne respecta propria doctrină și de a înlătura Scriptura cu tot felul de explicații. Dacă vreodată găsim un punct care pare să intre în conflict cu înțelegerea noastră clară a doctrinei, eu cred că, pentru moment, esența înțelepciunii este să lăsăm doctrina noastră acolo unde este. Nu în sensul că o negăm, ci doar o lăsăm deoparte pentru moment, ne întoarcem la Scriptură și remarcăm ce are Scriptura de spus pretutindeni despre acea chestiune particulară. Apoi, după ce am făcut acest lucru, încercăm iarăși să facem legătura între această învățătură clară și evidentă a Scripturii și doctrina de care noi suntem la fel de siguri.
Pretindem că suntem așa de ocupați că nu avem timp să citim. Știm că strămoșii noștri obișnuiau să citească doctrină, însă noi nu avem timpul necesar să citim. Noi vrem totul într-o coajă de nucă și vrem să trecem prin toată Evanghelia după Ioan într-un singur mesaj. Vrem o perspectivă generală asupra întregii Biblii, iar rezultatul este că ratăm doctrina. Dumnezeu, care este suficient de preocupat de mine ca să Îl trimită pe Fiul Său să moară pe crucea Calvarului pentru mine, nu mă va părăsi când voi înfrunta o dificultate sau o ispită. Dragii mei prieteni, nu aveți nimic de temut! Aparțineți Aceluia despre care ni se spune că I-a fost dată toată puterea peste orice făptură. Numai dacă ați realiza că sunteți în mâinile Domnului Isus Hristos și că El controlează totul! El controlează orice ființă umană, toate lucrurile ce țin de natură, El îl controlează chiar și pe diavolul însuși. Toată puterea I s-a dat Lui, tronurile, stăpânirile, dregătoriile și puterile Îi sunt supuse Lui, așa că nu e nevoie să vă temeți vreodată! Tu și cu mine trebuie doar să realizăm că suntem în acele mâini puternice, că brațul acela puternic este pentru noi, că toată firea este sub puterea Lui, și că toată autoritatea din cer și de pe pământ I-a fost dată Lui.
Iată lipsa și nevoia noastră! Dacă citiți viețile sfinților care au mers înaintea noastră în lumea aceasta, veți descoperi că și-au petrecut majoritatea timpului lor vorbind unul cu altul despre Isus Hristos. Mărturia lor era o mărturie pentru El și spre lauda Lui. Accentul lor era asupra Lui. Ei vorbeau despre acest Hristos minunat și gloria Persoanei Lui, pe când noi tindem totdeauna să vorbim despre noi înșine, despre lucrurile pe care le-am aflat noi, despre fericirea pe care am descoperit-o noi sau despre o anumită experiență pe care am avut-o. Și cred că dacă suntem onești, vom descoperi că accentul este întotdeauna, mai mult sau mai puțin, centrat asupra sinelui.
În ultimă instanță, leacul real pentru majoritatea bolilor noastre subiective este să fim atât de fermecați de frumusețea și gloria lui Hristos încât să uităm de noi înșine și să nu mai avem timp să ne gândim la noi.
Dacă privim mântuirea numai în termenii propriei persoane sau a ceea ce ni se întâmplă nouă, și dacă nu vedem în ea, înainte de toate, gloria Dumnezeului Atotputernic, atunci perspectiva noastră asupra mântuirii este flagrant de inadecvată, ba chiar, poate fi una falsă. Tocmai gloria și minunea Dumnezeului Triun este ceea ce a subliniat Domnul nostru și El este autoritatea noastră supremă.
Așadar, marea noastră consoloare este că deși vedem biserica creștină și creștinismul luate în râs și aparent nevalorând prea mult în lumea aceasta modernă; și chiar dacă la suprafață vedem că vrăjmașul care se opune bisericii biruiește pretutindeni, că oamenii lui Dumnezeu lâncezesc, totuși, noi știm cu certitudine, dincolo de orice îndoială posibilă, că toată această situație este încă în mâna lui Dumnezeu și că într-o singură clipă El Se poate scula ca să-i nimicească pe toți dușmanii Lui. „Cel ce șade în ceruri râde” (Ps. 2:4) când îi vede pe acești pigmei înălțându-se singuri, fiindcă știe că îi poate distruge printr-un singur cuvânt și ei vor pieri dinaintea Sa.
