Educație Sexuală, Anda Mogoș

Autor

Anda Mogoș

Data

5th Feb 2024

Timp de citire

7 minute

7 min de citit

Anda Mogoș

Este psihoterapeut acreditat de Colegiul Psihologilor din România și consilier creștin cu o experiență de peste 15 ani în domeniu atât în Statele Unite cât și în România. Pe lângă multe alte studii în domeniul psihologiei și teologiei, Anda este și absolventă a Institute for Sexual Wholeness din Atlanta, Georgia. Ea este căsătorită de 20 ani cu Ben, și împreună sunt părinții lui David și ai Emmei.

De ce ar trebui să vorbim copiilor despre sexualitate. De ce să nu lăsam să învete de la școală, de la lecția de anatomie?

Pentru că a învăța despre sexualitate nu înseamnă doar a transmite informații, ci și a modela valori. Cel care îi vorbește copilului tău despre sexualitate îi spune și ce este bine și ce nu. 

Cât de mult ar trebui părinții să se implice în acest aspect?

În mod ideal, părinții ar fi sursa principală de informații, și nu doar pentru că în felul asta ei pot să controleze ce și când află copilul (în realitate, și cel mai protejat copil nu este de fapt protejat complet). Ci pentru că aceste conversații cresc apropierea dintre copil și părinte, și îl poziționează pe părinte ca fiind autoritatea în materie de sexualitate în mintea copilului.

Care este o varsta potrivita la care ar trebui sa incepem?

Educația sexuală nu înseamnă doar discuții despre actul sexual. Ea include și modul în care ne raportăm la corpul nostru, cum denumim părțile intime, precum și modul în care gestionăm aceste aspecte în raport cu cei din jur. De aceea credem că educația sexuală începe de la naștere, și continuă potrivit cu fiecare stadiu de dezvoltare a celui mic. 

Cum putem preveni expunerea la lucruri nepotrivite de natură sexuală?

Nu prea putem – cel puțin, nu complet. Dar iată ce putem face: 

  • Să ne angajăm într-o conversație continuă cu copii noștri, ca atunci când apar nelămuriri, curiozități, ei să știe că ne pot întreba pe noi, nu să caute pe Google. 
  • Să le explicăm, potrivit cu vârsta lor și gradul de dezvoltare, că există niște pericole și că unele din regulile noastre au rolul de a-i proteja 
  • Să controlăm timpul petrecut pe ecrane – prin limite de timp, filtre, dar și discuții despre ce au văzut și cu cine au vorbit 
  • Să cultivăm în ei capacitatea de a spune nu. 
  • Să ne dăm seama că, cel mai probabil, ei vor fi expuși la ceva nepotrivit, și să îi încurajăm să ne spună și să nu ascundă 

Cum ne dăm seama că ceva este în neregulă sau că ascund lucruri cu privire la informații sau experiențe sexuale? Cum putem să-i încurajăm să vorbească despre lucrurile acestea pe care tind să le ascundă?

Trebuie să ne dăm seama că tendința omului care a făcut ceva greșit (mai ales ceva care îi produce rușine) este de a se ascunde. În absența unor alte reguli, regula pe care o urmează creierul uman în momente de rușine este de a se ascunde. De aceea, trebuie sa venim în întâmpinarea acestui fapt, și să încurajăm deschiderea copiilor dinainte ca episodul problematic să se întâmple. În acest scop, este important să implementăm regula fără secrete față de mama și tata, dar și să ne asigurăm că reacționăm calm atunci când ne spune copilul (sau descoperim noi) că el a făcut ceva greșit sau rușinos.

Este mai bine să încercăm să-I ținem departe de relațiile cu alți copii, ca să prevenim expunerea lor la lucruri nepotrivite?

Nu cred ca e înțelept să luăm decizii bazate pe teama de ce s-ar putea întâmpla, și nici nu avem dovezi că a-l izola pe copil de alții are rezultate bune pe termen lung. Mai folositor este să lăsăm copilul să interacționeze cu alți copii, și să cultivăm o atmosferă de discuții deschise despre tot ce a văzut și a auzit la alți copii. Bineînțeles, asta nu înseamnă să nu punem limite atunci când alți copii sunt abuzivi sau îl expun pe copil la informații problematice. 

Consumul de pornografie este o problema a baieților? Sunt fetele afectate de aceasta?

Din păcate, consumul de pornografie este o problemă în măsură egală pentru băieți și pentru fete.

Cum poti să-ți ajuți copilul la vârsta adolescenței?

Adu-ți aminte cât de dificilă a fost perioada asta și pentru tine, și tratează-l ca pe un om care încearcă să navigheze niște provocări, nu ca pe un om care vrea să facă rău. Vorbește-i deschis despre sexualitate, fii pregătit să navighezi alături de el prima îndrăgostire, primele relații. Dacă simți că ai pierdut trenul ăsta, că nu ați vorbit despre asta până acum și ai pierdut deschiderea din partea lui, cumpără cărți cu informații sănătoase și pune-i-le în cameră. Nu trebuie să-l întrebi dacă le-a citit, fii sigur că s-a uitat pe ele. De asemenea, dacă ai observat ceva problematic, încurajează-l să vorbească cu un psiholog sau un lider de tineret despre ceea ce îl supără, dacă nu vrea să îți spună ție. Doar discută tu în prealabil cu persoana respectivă, să te asiguri că este competentă și că are aceleași valori ca tine.

Cum poti sa previi un abuz sexual?

S-au realizat de-a lungul timpului interviuri cu oameni care abuzaseră sexual copii și care au spus despre cum își alegeau victimele. Un aspect pe care l-au menționat toți este că alegeau copiii care nu erau foarte apropiați de părinți, care se simțeau singuri și erau mai izolați și pe care îi putea cuceri ușor. De asemenea, mulți au spus că aveau grijă să câștige încrederea părinților mai înainte. Așadar e important să rămânem conectați cu copiii noștri, dar și să avem grijă cui oferim acces la ei.

Răspunsul la toate aceste întrebări precum și multe alte informații importante le poți găsi în paginile acestei cărți.

Postări recente
Noi perspective

15th Apr 2024

Noi perspective

8 min de citit Sunt fiică de Rege, dată cu împrumut unor părinți credincioși care m-au primit c
Citește articolul
De mână cu Dumnezeu - John D. Hannah

15th Apr 2024

De mână cu Dumnezeu - John D. Hannah

7 min de citit Despre autor Sunt Anastasia Ilie, am 30 de ani și sunt avocat în orașul Buz
Citește articolul
Maraton de rugăciune pentru copiii noștri

15th Apr 2024

Maraton de rugăciune pentru copiii noștri

3 min de citit E drept, viața de mamă te ia prin surprindere. Cu toate temele făcute, cu s
Citește articolul
Vrei să aflii mai multe detalii?

Vezi toate articolele și postările noastre.

Îți mai recomandăm și

Articole similare