Categorii

 Se încarcă… Te rugăm să aştepţi...
  • Contul meu

Nu trebuie să fii perfect!

Postat de Stephanus pe

Nu vreau să spun că sunt perfect. Și încă nu am învățat tot ce trebuia să învăț. Dar mă străduiesc pentru ziua aceea când, în sfârșit voi fi tot ceea ce Hristos vrea să fiu, și voi împlini scopul pentru care m-a salvat El. Filipeni 3.12 TLB

Gigi, tu n-ai să reușești niciodată.
Oricât am încercat, n-am reușit să fiu așa cum credeam că vrea Domnul meu să fiu, sau așa cum credeam eu că ar trebui să fiu. Satan, profitând de îndoiala mea, mă ținea într-o continuă stare de disperare. Am început să-l cred pe el, invidiindu-le femeile acelea plăcute, evlavioase, având un duh blând și liniștit, pe care le iubește Dumnezeu (1 Petru 3.4).

Se pare că unora le vine foarte ușor să trăiască ca niște creștini. Dar mie nu! După ce își lasă cartea de vizită plină de descurajare lângă ușa inimii mele, Satan mă convinge și de faptul că, deoarece nu sunt “perfectă”, nu am dreptul să îi ajut pe alții. Așa că m-am închis în carapacea subestimării, făcându-mă mică de tot ori de câte ori mi se cerea să îmi împărtășesc credința. Simțeam un așa faliment spiritual, încât mi se părea că aș fi ipocrită dacă aș împărtăși cu cineva ceva ce, de fapt, nu eram convinsă că aveam. Timp de mai mulți ani am rămas în această stare de nesiguranță spirituală, luptând mereu și, totuși, continuând să falimentez.

Într-o zi, doi dintre copiii mei mai mici, care se jucau în curte, au venit fugind în bucătărie, cu ochii strălucindu-le de încântare și cu mânuțele ascunse la spate. Râzând plini de satisfacție, au scos la iveală un buchet mare de flori pe care le culeseseră din curte. Mi-am arătat surprinderea și bucuria, îmbrățișându-i pe fiecare și fugind în căutarea unei vaze.

În timp ce încercam să aranjez buchetul, câteva flori au căzut pe podea. Atunci am observat că tulpinițele erau prea scurte. Copiii culeseseră doar florile! Am început să râd, gândindu-mă cât de binecuvântată mă simțeam datorită darului lor plin de dragoste, chiar dacă era imperfect.

Dintr-o dată am înțeles ceva extraordinar: Nu trebuie să fim perfecți pentru a fi o binecuvântare. Ni se cere doar să fim reali, lăsându-ne convinși că perfecțiunea Lui poate acoperi imperfecțiunea noastră, știind că în sfârșit într-o zi vom fi tot ceea ce Hristos vrea să fim și vom împlini scopul pentru care ne-a salvat El.

Anotimpurile inimii, Gigi Graham Tchividjian