Preocupările mele pentru filosofia contemporană în raport cu înțelegerea fenomenului religios mi-au înlesnit contactul cu Gianni Vattimo, un filosof contemporan ofertant în teme și abordări interesante. O contribuție majoră a lui Gianni Vattimo este readucerea religiei în centrul dezbaterilor filosofice contemporane. În acest context, Vattimo propune teme precum secularizarea ca destin al creștinismului, revirimentul discursului religios în context social și academic, viitorul religiei, Dumnezeu ca subiect al devenirii, moartea lui Dumnezeu, postsecularizare și postcreștinism, desecularizare, violența religioasă, religia postmodernității etc.
Pe de altă parte, deși am considerat că postmodernismul își va produce efectele în România mult mai târziu decât în Occident, în ultimii doi ani mi-am dat seama că noul curent de gândire care poate fi descris mai ușor prin postmodernism decât prin orice alt termen este foarte prezent în contextul public din România, și nu a avut nevoie decât de câteva momente sociale ca să își arate fața: presiunea pentru discursul „corect politic” sau „corectat politic”, accentul pus pe diversitate și toleranță ca valori esențiale ale societății în dauna libertății de expresie sau de conștiință, atacarea instituțiilor tradiționale precum familia și biserica, ofensiva ideologiei de gen, răspândirea gândirii de stânga de sorginte neomarxistă, toate acestea ne pun în fața unor realități despre care nici nu credeam că vom vorbi cu 10 ani în urmă. Astfel spus, postmodernismul a venit în România cu bune și cu rele, iar cartea de față, sper eu, ne va ajuta să îl înțelegem mai bine.
entru a ne cunoaște adevărata identitate, care este independentă de oglinzile lumii.
