Responsabilitatea slujirii este, într-adevăr, o forță vie pentru suflet. Sunt puține lucruri care pot mișca inima și conștiința oamenilor atât de mult ca sentimentul unei astfel de responsabilități. Dacă un creștin nu are altă țintă decât aceea de a trăi „în liniște și pace“ cu vecinul său și nu se îngrijește de mântuirea sufletului acestuia, este mai mult ca sigur că el înaintează puțin pe calea sfințeniei și nu este conștient de starea lui înaintea lui Dumnezeu. Căderea lui spirituală a început, fără ca acest creștin să-și dea seama. Însă odată ce va înțelege că el este „păzitorul fratelui său“, că nimeni nu trăiește pentru sine însuși și că cel mai umil creștin are responsabilitatea de a-i aduce pe oameni la Cristos, la fel ca primii creștini, el își va da seama de propria sărăcie.Nevoia de a sluji sufletelor este, într-adevăr, o forță vie. Creștinul își dă osteneala să caute și să găsească ceea ce este pierdut și devine astfel potrivit pentru datoria lui, această datorie solemnă și binecuvântată de a salva oameni!
Alpheus Paget Wilkes (1871 – 1934) a fost un misionar englez în Japonia.
S-a născut și a crescut într-o familie creștină. La vârsta de 17 ani, în timpul studiilor sale de la Oxford, la o întâlnire condusă de F. B. Meyer, și-a dedicat viața slujirii lui Dumnezeu. În 1898 a plecat în Japonia ca misionar, unde a și petrecut cea mai mare parte a vieții. A fost unul dintre fondatorii Grupului Evanghelistic Japonez (Japan Evangelistic Band) în 1903, la Convenția din Keswick.
Pe lângă extinsa lui lucrare misionară, în Japonia și în Asia de Sud-Est, a scris și o serie de cărți cu un mesaj pătrunzător, care l-au făcut cunoscut în lumea creștină. Cartea de față este una dintre ele.
