Desi multi dintre noi afirma ca nu au auzit de Dumnezeu si “cred” in Hristosul care a afirmat despre Sine: “Eu am venit ca oile Mele sa aiba viata si s-o aiba din belsug”, totusi nu este prea greu sa recunoastem putinatatea vietii in “crestinismul” nostru, putinatatea puterii launtrice. Ne lipseste puterea de a renuntat la noi insine in favoarea celuilalt; puterea de stapanire atunci cand suntem provocati; puterea de a ramane smeriti atunci cand suntem laudati; puterea de a darui atunci cand suntem ispititi sa cerem; puterea de a rabda atunci cand trecem prin greu; puterea de a vorbi de bine atunci cand suntem vorbiti de rau; puterea de a intoarce celalalt obraz atunci cand suntem palmuiti si scuipati pe nedrept; puterea de a sta linistiti in fata mortii, pentru ca stim de unde am venit si unde ne ducem.
Ca si atunci, si astazi profilul adevaratului Hristos a inceput sa se stearga pana si in bisericile noastre, desi la numim crestine. Ca si atunci, si astazi viata mai-marilor norodului si a mai-marilor bisericii dovedeste ca Hristosul a fost schimbat cu alti hristosi, mai “comozi” sau mai “potriviti” vremurilor pe care le traim. Ca si atunci, si astazi suntem atat de indragostiti de traditiile noastre, de datinile noastre stramosesti, incat, daca Insusi Intrupatul Fiul al lui Dumnezeu ar aparea intre noi, aruncand o provocare traditiilor noastre, L-am rastigni din nou, ca sa nu ne strice obiceiurile.
Ca pe vremea lui Ioan, si astazi sunt multi pretinsi hristosi care ne ofera “viata din belsug” dupa care tanjim. Dar daca viata este pe masura hristosului in care credem, atunci este vital sa aflam care este adevaratul Hristos. Iar atunci cand Domnul Isus Hristos afirma ca El este Calea, Adevarul si Viata si ca nimeni nu vine la Tatal decat prin El, necesitatea unui astfel de demers se impune de la sine.
Or, tocmai demersul acesta ne este mediat de Evanghelia dupa Ioan, care a fost scrisa ca noi sa credem ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu si, crezand, sa avem viata in Numele Lui.
CUPRINS
Programa de studiu pe Ev. Dupa Ioan
Prefata la editia revizuita
Introducere
Pregatirea cartii
Analiza cartii
ADEVARATUL HRISTOS
Prologul Evangheliei Ioan 1/1-18
Hristos si pacatele noastre Ioan 1/19-3/36
Hristos si traditia noastra Ioan 4/1-5/47
Hristos – Painea si Apa vietii Ioan 6/1-7/53
Hristos – Lumina lumii Ioan 8/1-9/41
Hristos – Usa spre viata Ioan 10/1-11/46
ADEVARATA VITA
Hotararea de moarte care a adus viata Ioan 11/47-12/50
Viata traita dupa modelul iubirii lui Hristos Ioan 13/1-38
Viata de rodire imputernicita de Duhul lui Hristos Ioan 14/1-16/33
Viata sfintita pentru lucrarea lui Hristos Ioan 17/1-26
Viata platita cu moartea lui Hristos Ioan 18/1-19/42
Viata prin credinta in Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Ioan 20/1-21/23
Epilogul Evangheliei Ioan21/24-25
REZUMAREA CARTII
Anexa I Deprinderi de studii biblic
Anexa II Ajutoare de studiu
Bibliografie