Dupa cum se poate vedea din consencintele caderii lui Adam, Prezenta lui Dumnezeu era factorul determinant al paradisului si extazului gradinii Edenului. Grandoarea acestei minunate gradini este pierduta din vedere daca ea este cautata strict in termenii cadrului ei exterior, pamantesc. Ce sunt raurile de apa, solul fertil, pomii roditori, aurul curat si pietrele pretioase (Gen. 2:9-15) fara Prezenta Dumnezeului Celui Viu?
Cu amaraciune, Adam a descoperit in despartirea lui de Dumnezeu o forta distructiva care a penetrat insasi miezul fiintei lui spirituale, un dusman teribil, numit moarte. In conformitate cu pedeapsa expres afirmata, Adam a experimentat imediat durerile mortii pacatului, in ziua in care a incalcat legea lui Dumnezeu. Relatia franta cu Dumnezeu a atras dupa sine o pierdere a vietii pe care existenta lui pamanteasca, biologica nu o putea compensa in calitate sau cantitate. El a invatat ca omul fara legatura cu Dumnezeu este un om in legatura cu tarana „pentru ca tarana esti si in tarana te vei intoarce“ (Gen. 3:19). Aceasta a fost realitatea dureroasa a despartitii lui Adam de Prezenta Vie.
Expulzarea lui Adam din gradina a fost pedeapsa pentru vina lui. Dar mai mult decat pedeapsa, a fost inceputul unei lucrari rascumparatoare centrata in Christos, samanta femeii, care la implinirea vremii avea sa zdrobeasca capul sarpelui si sa distruga stapanirea pacatului si a mortii.
