În viața creștină nu există nicio poziție lipsită de pericole, nici chiar în viața întronată. De fapt, împreună cu înălțarea pe care o aduce o astfel de poziție vin și ispite mai subtile și mai cumplite. Satan aruncă în joc mașinațiuni menite să-i amăgească și să-i tragă în jos pe cei care stau în locurile cerești împreună cu Cristos, căci ei îi stârnesc mânia și provoacă amarnica lui ostilitate…
Un șuvoi de amăgire satanică s-a revărsat asupra lumii. Cu asemenea lucruri cum se întâmplă în zilele noastre, când nelegiuirea a atins o înălțime – sau, mai bine spus, o adâncime – îngrozitoare, sadică a nerușinării, față de care nebunia Sodomei arată ca o joacă de copii, Biserica are nevoie de „trupe de comando” care să lovească acolo unde vrăjmașul se așteaptă cel mai puțin și care să facă incursiuni feroce în punctele cele mai strategice ale teritoriului vrăjmașului…
„Trupele de comando” nu se fac peste noapte, nici soldații căliți ai Bisericii. Nu există instruire mai bună ca lupta. Dacă vrem să învățăm să folosim armele pe care ni le pune la dispoziție faptul de a fi părtași la autoritatea Tronului, trebuie să fim gata de a fi conduși de Căpetenia mântuirii noastre în focul luptei. Adversarii sunt, într-un sens, parte din binecuvântare. Binecuvântarea se va mări foarte mult datorită lor. Prezența lor ne determină să ne îmbrăcăm cu toată armura lui Dumnezeu, așa cum o găsim în Efeseni 6, și ne obligă să fim atenți să nu lipsească nicio parte a ei. Prezența lor este școala în care suntem instruiți în vederea mai multor bătălii strategice pe care va trebui să le obținem în viitor.
